Adus în Bănie ca o mare speranţă, s-a despărţit de Universitatea Craiova după 7 ani, fără să joace la prima echipă | EXCLUSIV

Adus în Bănie ca o mare speranţă, s-a despărţit de Universitatea Craiova după 7 ani, fără să joace la prima echipă | EXCLUSIV
  • Publicat:

Universitatea Craiova s-a despărţit de un jucător pe care îl prezentase, în momentul transferului în Bănie, drept o mare speranţă a clubului şi chiar a fotbalului românesc. Fundaşul central Raul Hreniuc (24 de ani) a părăsit Universitatea Craiova după 7 ani de contract, dar fără să joace măcar un minut la prima echipă!

Hreniuc s-a „remarcat” în Bănie numai printr-un scandal din urmă cu cinci ani, când a apărut într-o fotografie în echipamentul lui Dinamo, marea rivală a oltenilor. Stoperul a evoluat numai pentru formaţia-satelit a Universităţii şi a fost împrumutat în sezoanele trecute la Academica Clinceni, FC Argeş şi CS Mioveni.

Când l-a adus pe Hreniuc, clubul din Bănie pretindea că „a fost curtat de Cremonese”, iar Silviu Bogdan, „artizanul” transferului şi totodată cel care l-a adus pe Valentin Mihăilă la Craiova, vedea în Hreniuc un jucător care putea face performanţă în Bănie. Raul Hreniuc a venit la Craiova o dată cu atacantul Sergiu Jurj (ambii fiind din Sighetul Marmaţiei).

Adus în Bănie ca o mare speranţă, s-a despărţit de Universitatea Craiova după 7 ani, fără să joace la prima echipă

Despre Sergiu Jurj, oltenii spuneau la ora transferului că era ofertat de AS Roma, Verona şi Fiorentina, dar şi el a eşuat şi el prin ligile inferioare din România, la CSM Focşani şi Oţelul Galaţi, după împrumuturi la Rapid, Chindia sau Olimpia Satu Mare.

Silviu Bogdan, pe atunci managerul general al centrului de copii şi juniori al Universităţii Craiova, declara când i-a adus pe Jurj şi Hreniuc în Bănie: „Am reuşit să semnăm cu aceşti juniori talentaţi contracte de profesionişti. Prin astfel de transferuri, clubul Universitatea Craiova va redeveni o forţă a fotbalului românesc, aşa cum toţi suporterii îşi doresc“.

Jurj şi Hreniuc, în loc de Dennis Man, Adi Petre şi Albert Stahl!

Pentru Raul Hreniuc şi Sergiu Jurj, care aveau 17 ani când au sosit în Bănie, finanţatorul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a plătit în jur de 100.000 de euro. În aceeaşi perioadă, Rotaru a refuzat să achite o sumă mai mică pentru aducerea jucătorilor de la UTA, Dennis Man, Adrian Petre şi Albert Stahl, care au fost urmăriţi de scouterii clubului craiovean, iar „Gheorghiţă” Geolgău i-a propus pentru transfer.

„Universitatea Craiova putea să-l ia pe Dennis Man cu 4,500 de euro, în 2014. Şi pe Adrian Petre l-am avut o săptămână la Craiova şi nu au vrut să dea 15.000 de euro pe el. Patronul mi-a spus atunci că nu poate să dea sume din acestea pe jucători de 15 ani. Eu aş fi dat banii ăştia pe Man şi Petre. Eu nu am avut nicio treabă cu Iuga, Jurj, Hreniuc şi ceilalţi pe care i-au adus ei şi pe care au plătit mult mai mult şi nu s-a mai auzit de ei. Chiar am rămas surprins că Mihai Rotaru nu a vrut să-i ia pe Man şi Petre. Ultima discuţie pentru Man a fost când suma ajunsese deja la 500.000 de euro, dar n-a vrut să dea nici atunci şi a ajuns la FCSB”, declara Geolgău.

 

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×